DEZBATEREA ASUPRA VIITORULUI EUROPEI

– IMPLICAŢII PENTRU ROMÂNIA –

Mircea Geoană

În pofida lansării dezbaterii interne privind viitorul Europei, în România se vorbeşte şi se scrie încă puţin despre viitorul UE şi locul Romăniei în noua construcţie ce se proiectează în aceste luni.

Dezbaterea la care facem referire este, de fapt, despre o nouă identitate a României, ca un proces istoric asumat. Au fost momente de răscruce, momente simbol în istoria noastră care au proiectat edificiul solid al statului modern naţional şi unitar român. Generaţia noastră, prin rezultatele acestui nou proiect la care contribuim şi noi, românii, este părtaşă la o reconstrucţie majoră a societăţii româneşti. Această introspecţie are ca finalitate o viziune istorică de mare răspundere, la care conştiinţele româneşti sunt chemate să se pronunţe cu deschidere.

Ne aflăm la răscrucea în care putem rupe definitiv şirul ciclurilor întrerupte ale construcţiilor naţionale pentru a ne aşeza într-o matcă solidă, durabilă şi deopotrivă cu ceilalţi europeni. Din aceste motive, asumarea corectă a acestui moment de reflecţie naţională reprezintă de fapt, proiectarea viitorului României în viitorul Europei. Altfel nu am putea să percepem corect ceea ce ne rezervă viitorul şi ar fi un act de dezertare în faţa istoriei noastre dacă am lăsa ca acest viitor să fie croit fără o contribuţie românească lucidă şi consistentă.

Nu sunt promotorul abordărilor emoţionale însă nu pot să mă refer la acest proiect fără să privesc cu pasiune în urmă la Galeria portretelor naţionale care au pus bazele României moderne. Suntem într-un moment în care România îşi reaşează fundamentele edificiului său european, operă la care clasa politica, oamenii luminaţi ai naţiunii noastre sunt chemaţi să îşi alăture energia şi viziunea ca părinţi fondatori ai unei noi Românii.

La această dezbatere europeană, România nu se poate prezenta cu simplismul adaptării la moda zilei. România va fi cu atât mai respectată şi mai sigură de identitatea sa europeană cu cât va ieşi din umbra măruntelor compromisuri, a laissez-faire-ului, a împăcării modeste cu soarta căreia să-i fie doar martor. Vrem să construim o comunitate naţională în care speranţa să fie mai normală decât apatia sau cinismul.

În acelaşi timp, credinţa mea este că, înaintea acestor angajamente în faţa Europei, trebuie să aşezăm întotdeauna angajamentul faţă de toţi cetăţenii României: să asigurăm o dezvoltare economică sănătoasă şi durabilă, în care investiţia în capitalul uman, în educaţie şi cercetare, este sursa principală a avantajului nostru competitiv ca naţiune şi sursă de progres.

În discuţiile noastre suntem în mod inevitabil chemaţi să reflectăm pe marginea unei întrebări fundamentale: ce poate aduce România în această dezbatere majoră, de excepţională anvergură?

La rândul nostru, va trebui să formulăm răspunsuri clare şi să creionăm opţiunile cele mai potrivite interesului nostru naţional, rezultate ale gândirii şi viziunii tuturor celor care pot şi merita să se pronunţe.

În primul rând, contribuţia noastră la această dezbatere trebuie să aducă sensul competitivităţii care dă energie şi este capabil să ţină treaz spiritul demnităţii naţionale. Astfel vom fi nu doar mai respectaţi dar şi auziţi. Spiritul românesc nu poate fi pur şi simplu modelat în matriţe de serie mare. În orice domeniu, adoptarea unui model nu este acelaşi lucru cu a-l repeta pur şi simplu ci a-l asuma într-un mod creator. Altminteri şi-ar pierde din insăşi energia entuziastă care îi dă dinamica. Noi nu dorim ca integrarea europeană să se transforme într-o producţie de serie a unui model unic. Altminteri, ne-am putea trezi în faţa unei uniformităţi a Europei devenită egală în tot, desigur prosperă, dar golită de principalul avantaj competitiv – bogăţia şi diversitatea culturilor sale. De aceea, extinderea reprezintă nu numai un gest politic şi strategic dar poate aduce acel nivel de educaţie şi acea mobilitate pe piaţa muncii care dă coeziunea socială atât de necesară noii construcţii.

În schimb, scopul comun ar trebui să fie acela de a elimina liniile de diviziune a prosperităţii prin încurajarea şanselor egale şi accesul fără a prejudicia specificitatea identităţilor naţionale.

În al doilea rând, ne prezentăm la întâlnirea cu viitorul Europei cu un fundament solid al identităţii noastre culturale şi o fibră puternică a identităţii noastre naţionale. Nu putem fi simpli martori ai unei ajustări a acestora în tiparele croite după o măsură pe care nu am avut priceperea sau întelepciunea să o anticipăm.

Să ne asumăm cu mai mare îndrăzneală tradiţia politică românească, să privim cu demnitate şi mintea deschisă către izvoarele şi calea pe care construcţia României moderne s-a aşezat, să ne asumăm fără prejudecăţi drumul către democraţie al României construit împreună după decembrie 1989. România nu este un teren sterp ce-şi descoperă acum locul în democraţia europeană.

Este un moment în care breşa istorică ce se deschide în faţa României pentru o identitate stabilă, deopotrivă cu a Europei Occidentale, nu poate fi ratată. Este o breşă în faţa căreia măsura nu este contemplaţia ci lupta inteligentă. Această dezbatere naţională pentru o cauză europeană va fi un bun câştigat pentru mult timp dacă ne vom ridica deasupra simplelor constatări extatice aliniate la manierismul occidentalizat necritic sau epicul neaoş tradiţionalist. Pe de altă parte, nu trebuie subestimat riscul reprezentat de abandonul de suveranitate care poate provoca în final reacţii de respingere din partea ţesutului social şi cultural naţional. Unul dintre marile avantaje ale României este impresionantul suport popular pentru procesul de aderare la UE şi la NATO. Este un bun câştigat, o avere preţioasă a ţării noastre, care nu trebuie irosită, nici amăgită şi mai ales trebuie gestionată cu bună credinţă. Altminteri există riscul unei deturnări a acestui suport fie către teme insuficient pregătite sau departe de înţelesul real al Noii Europe, fie către aşteptări exagerate, ambele având consecinţe în plan democratic.

Cred că refondarea UE nu se va putea realiza prin disoluţia identităţilor naţionale europene. Mai degrabă cred într-un proces de creare a unei democraţii europene.

Cultura pluralităţii pune în valoare, nu dizolvă identităţile naţionale sau bogăţia culturală şi umană a naţiunilor Europei. Ele trebuie apărate, întărite şi înţelese.

În al treilea rând, contribuţia noastră trebuie să aibă greutatea reprezentării curajoase a intereselor economice ale ţării. Să nu uităm nici o clipă însă că o asemenea platformă poate fi credibilă numai şi numai dacă se bazează pe regulile, valorile şi ritmul de funcţionare a economiei Europei. O economie de piaţă funcţională, legi clare şi respectate, toleranţă zero la corupţie, reguli clare şi stabile, parteneriate solide şi de încredere cu mediul de afaceri şi investiţional, sunt doar câteva dintre condiţiile pentru o reprezentare eficace.

Pe de altă parte, în relaţiile noastre cu instituţiile occidentale, nu atitudinea servilă este cea potrivită sau care ne va aduce vreodată beneficii fie ele economice sau politice, ci capacitatea de a percepe corect propriul nostru interes naţional, de a-l prezenta cu argumente moderne partenerilor, de a ne actualiza compatibilitatea şi capacitatea instituţională cu aceştia, de a negocia profesionist şi a respecta termenii conveniţi.

În al patrulea rând, sincronizarea noastră cu evoluţiile europene nu este un proces lin, lipsit de obstacole, mai ales pe fundalul actual al tendinţelor generale spre globalizare. Contribuţia noastră la proiectul Europei Unite este cea care să poată fi de folos ţării, este ceea ce se potriveşte la noi. Ştim că răspunsul nu poate fi copierea de soluţii din afară, ci alăturarea noastră la tendinţele globale cele mai avansate de schimbare economică şi socială. Nimic nu poate fi cu adevărat în favoarea cetăţeanului român şi, în acelaşi timp, împotriva standardelor lumii democrate.

Dimensiunea economică a politicii noastre externe va continua să încurajeze comerţul liber ca instrument concret al dezvoltării economice. Pentru aceasta, paşii cruciali vor fi făcuţi în măsura în care acţiunea politică de ancorare externă va fi pe deplin acoperită de progresele interne privind întărirea mecanismelor economiei de piaţă.

În dezbaterea noastră, consider, de aceea, că sincronizarea cu ritmul globalizării nu poate lipsi. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în noua construcţie europeană, statul naţiune este supus unor mari presiuni în procesul galopant al globalizării în timp ce sentimentul anti-globalizare în rândul tinerilor tinde să devină un fenomen acreditat, care ar putea să marcheze însăşi coeziunea viitoare a Europei.

În al cincilea rând, contribuţia potenţialului nostru intelectual, cultural, uman la soliditatea Europei presupune accesul neîngrădit al cetăţenilor români la spaţiul, cultura, sistemul de educaţie şi şanselor pe piaţa muncii din Europa Unită. Realizarea compatibilităţii noastre cu Europa va însemna recunoaşterea identităţii europene a cetăţenilor noştri – ca o măsură a respectului ce îl merita. Iată de ce sunt greu de justificat măsurile restrictive aplicate nediscriminat celor care vor să călătorească în Europa de Vest – mai ales atunci când este vorba de tineri, studenţi, oameni din mediul academic sau oameni de afaceri.

În al şaselea rând, noi înţelegem printr-o Europă unită mai mult decât simpla sumă a contribuţiilor individuale ale fiecărui stat. Este vorba de a construi o Europă unită nu doar mai mare ci mai buna. O comunitate europeană în solidaritate va putea fi o construcţie temeinică în măsura în care toţi cetăţenii săi se vor simţi reprezentaţi cu adevărat şi vor fi implicaţi în marele proiect al Uniunii.

În viziunea noastră, instituţiile europene vor trebui judecate după capacitatea lor de a acţiona eficient în rezolvarea problemelor cetăţenilor Europei, de a apropia mai mult instituţiile de cetăţeni – fără a face distincţie între aceştia.

Cea mai importantă calitate a acestui proces este încrederea. Încrederea cetăţenilor în noua construcţie europeană poate fi slăbită de:

·        sentimentul riscului de pierdere a identităţii naţionale

·        absenţa unui orizont de timp previzibil pentru deplina integrare;

·        frustrarea dată de senzaţia de a primi dar de nu a avea o contribuţie concretă;

·        sentimentul ca, până la data neprecizată a aderării efective, nivelul de viaţă este condamnat să stagneze.

Dizolvarea suveranităţii naţionale într-o masă uniformizată politic în afara identităţilor naţionale nu e de dorit. Sensul proiectului european trebuie să rămână dezvoltarea instituţiilor europene comune, menite să-i apropie şi să-i servească mai bine pe cetăţenii Uniunii. Este vorba de o identitate întărită şi de evitarea anonimatului.

În al şaptelea rând, dacă este să învăţăm din lecţiile istoriei, atunci să avem în faţă oferta pe care România o prezintă astăzi Uniunii Europene pentru a da coeziunea şi echilibrul său extern, puterea ei de a iradia valorile sale cele mai profunde. Să nu uităm nici o clipă că forţa şi uriaşa putere de atracţie a Europei este dată de diversitatea ei. România, ca parte a spiritului Europei Occidentale, este pregătită să îşi asume rolul de a translata simpla figuraţie geografică a aşa-zisei graniţe de Est a Europei Unite în punte de lansare a valorilor europene în spaţiile adiacente.

Reconectarea Balcanilor de Vest la spiritul european, dobândirea de către Republica Moldova a vocaţiei europene, iradierea către spaţiul caucazian. Am convingerea că Uniunea Europeană îşi va proiecta rolul şi capacitatea sa de motor al economiei mondiale spre spaţiile în tranziţie de dincolo de Marea Neagră valorificând potenţialul românesc împreună cu cel al noilor democraţii europene.

În al optulea rând, Romania contribuie în dezbaterea europeană asupra noii arhitecturi cu însuşi edificiul său structural armonios şi unitar, cu echilibrul său între întregul naţional şi specificul regional. Multe dintre frământările noastre interne şi-au găsit soluţii în spiritul, valorile şi normele europene, pe baza cărora România este astăzi un pol regional al echilibrului şi respectului inter-etnic.

Am convingerea că aceste valori ale armoniei noastre naţionale se vor împlini odată cu aşezarea deplină a României în Europa Unită, ca soluţie durabilă pentru o Românie stabilă, respectată şi, prin acestea puternică în viitor.

Reducerea simplistă a acestei perspective la proiecţii regionale sau bazate pe criterii etnice nu are nici un sens în noua construcţie unitară a Europei.

Prin noul proiect al Europei Unite, nu trebuie să cădem în capcana contradicţiei: pe de-o parte descentralizare şi autonomie locală dar, în acelaşi timp, tendinţa de centralizare la nivel european, prin care autonomia locală a statelor să fie lipsită de conţinut. Este necesar ca aceste ambiguităţi să fie rezolvate prin noua Constituţie europeană. Varianta noastră pentru Constituţia europeană este cea a unui Tratat Constituţional ca document dublu, cu o parte care precizează fundamentele Uniunii şi o alta care se concentrează pe politici şi părţile tehnice din actualele tratate.

În al nouălea rând, România, prin datele sale demografice, prin potenţialul său economic, uman şi impresionanta sa calitate culturală europeană, va fi un nou membru substanţial, ca şi Polonia, la edificiul noii construcţii europene. Consiliul European de la Göteborg a statuat "ireversibilitatea" procesului de extindere a UE, reafirmând voinţa politică a Uniunii Europene privind accelerarea negocierilor de aderare cu statele candidate astfel încât cele mai avansate dintre acestea să încheie negocierile de aderare la sfârşitul anului 2002. În acest mod, ele vor putea să participe ca membri la alegerile viitoare pentru Parlamentul European, programate să aibă loc în anul 2004.

Acest proces generos ne impune o nouă dinamică a negocierilor, astfel încât anul 2004 să ne găsească cu lecţiile făcute. Nu doar un ritm accelerat ci o calitate a negocierilor compatibilă cu interesele pe termen lung ale ţării, dublate de încheierea rapidă a reformelor economice şi sociale. Altminteri, putem fi părtaşii, în aceeaşi măsură vinovaţi, la două procese: diluţia calendarului noii construcţii europene, prin absenţa unui contributor important, chiar România, în timp ce interesele noastre naţionale vor fi strivite de tăvălugul noilor decizii ale unei Europe Unite din care am lipsi.

În al zecelea, dar nu în ultimul rând, consider că o contribuţie majoră la proiectul noii solidarităţi europene este cea a societăţii civile din ţara noastră. Să nu uităm că ideea fundamentală a modernităţii este societatea civilă deschisă. Ea poate opera deschideri fără să restrângă specificul naţional. Cred că un asemenea mod de a opera ar trebui îmbunătăţit şi în politica europeană.

Drumul către democraţie al României a produs unul dintre cele mai valoroase segmente ale construcţiei europene: o societate civilă activă şi responsabilă, bazată în primul rând pe o educaţie democratică sănătoasă a tinerilor, capabilă să apere valorile şi normele europene.

O Europă Unită se va naşte mai întâi în plan educaţional şi cultural, ceea ce impune o nouă sincronizare a învăţării, o educaţie modernăa. Investiţia în capitalul educaţional şi continua stimulare a spiritului lor democratic, neobosit, sunt investiţii care nu trebuie să lipsească din noua construcţie.

Dată fiind tot mai pronunţata interconexiune dintre fenomenul globalizării, în sens politic, şi cel în sens economic, voi insista în acest articol asupra efectelor globalizării asupra relaţiilor economice externe.

Intensificarea globalizării economiei mondiale constituie o trăsătură fundamentală a începutului de mileniu ce se caracterizează prin accentuarea tendinţei de reducere şi eliminare a barierelor dintre economiile naţionale, precum şi amplificarea legăturilor dintre acestea. Poate că cea mai dificilă barieră în calea globalizării o reprezintă sistemul tradiţional de reglementare a comerţului internaţional. Atât prevederile aflate în vigoare la nivel mondial, cât şi cele specifice fiecărei pieţe naţionale sau regionale rezistă cu greu sfidării globalizării. Cheia viitoarei evoluţii globale a omenirii stă în conceperea unui cadru fiabil al comerţului internaţional. Regulile comerţului internaţional, stabilite în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului au condus la instituirea unei noi discipline comerciale menite să garanteze transparenţa, nediscriminarea şi accesul la pieţele naţionale. Acestea sunt elementele care pot conduce la o creştere substanţială a comerţului şi implicit, a bunăstării.

Este foarte important ca în viitor să se urmărească ca avantajele liberalizării să nu fie anulate de practicile anticoncurenţiale, care pot avea ca efecte divizarea pieţelor şi constituirea unor poziţii de monopol abuzive. Există o preocupare tot mai evidentă a liderilor mondiali de a minimiza efectele negative ale globalizării. Comisarul european Pascal Lamy amintea recent de un nou concept, cel al “globalizării controlate”, arătând că UE, prin structura şi funcţiile sale, este un adevărat laborator pentru controlul globalizării.

In mod logic, integrarea în Uniunea Europeană reprezintă unul dintre cele două obiective strategice ale României. Apartenenţa la UE ne asigură o protecţie faţă de efectele negative ale acestui fenomen. Este la fel de adevărat ca în acest proces nu este loc pentru jumătăţi de măsură: vom putea adera numai dacă reuşim să atingem aceleaşi standarde în materie de reglementări şi implementarea acestora ca în UE.

România are legături tradiţionale cu Uniunea Europeană, fiind prima şi singura ţară din Europa de Est care, încă din anii '70, a avut un cadru juridic bine definit în relaţiile cu UE, iar în 1980 a procedat la recunoaşterea de facto a acestei grupări economice. Contextul istoric în care se încadrează demersurile României vizând integrarea în structurile comunitare se plasează sub semnul atât al schimbărilor profunde care au intervenit în societatea românească după 1989, cum ar fi: construirea unei societăţi democratice şi instaurarea unei economii de piaţă, cât şi al "sfidării" dihotomice la nivelul Uniunii Europene: necesitatea unor reforme interne structurale, dublată de inevitabila sa extindere asupra ţărilor est-europene ce subscriu aceloraşi valori democratice.

Principalul obiectiv pe termen mediu vizat de România în domeniul politicii comerciale îl constituie adaptarea graduală la instrumentele de politică comercială ale Uniunii Europene. Primul efect direct în plan economic al aderării României la Uniunea Europeană este legat de libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor.

Este de remarcat faptul că, paralel cu liberalizarea globală a comerţului internaţional, se realizează multiplicarea acordurilor bilaterale, subregionale, regionale, continentale sau chiar intercontinentale de liber schimb sau crearea de uniuni vamale. Globalizarea şi regionalizarea comerţului internaţional, departe de a fi procese ce se exclud, se completează reciproc, fiind complemetare, în atingerea obiectivului global vizând liberalizarea comerţului mondial.

Un alt element favorizant al creşterii rolului integrării economice regionale este posibilitatea pe care participarea la acorduri de acest tip o oferă statelor participante de a se pregăti, pe parcursul unei perioade tranzitorii, să participe la procese de liberalizare comercială multilaterală.

Participarea la acorduri de integrare regională determină o creştere a concurenţei la care este supusă economia naţională a fiecarui stat participant generând un proces de întărire a sectoarelor economice naţionale, ceea ce le ajută în perspectiva liberalizărilor viitoare în plan multilateral. În acest sens, activează şi acordurile de liber schimb încheiate de România cu UE, CEFTA, AELS, Turcia, Israel, care vor fi urmate şi de alte acorduri de acest fel.

Interesul nostru pentru a adera la UE nu se rezumă însa doar la contextul globalizării. În a doua parte a acestui discurs doresc să ridic cu precădere chestiunea bunei guvernante economice, în fapt un alt motiv major pentru care societatea noastra doreşte să se integreze în UE.

Este unanim acceptată ideea că Uniunea Economica si Monetara (UEM) este în avantajul ţărilor membre şi candidate şi o încununare a eforturilor după un lung proces de integrare care a presupus reforme structurale, administrative şi economice. Satisfacerea criteriilor de convergenţă de la Maastricht reprezintă pentru orice guvern un certificat de bună guvernantă economică, iar pentru noi atingerea acestor niveluri de performanţă va reprezenta o reală provocare.

Deci pentru noi accentul va trebui să cadă pe satisfacerea acestor cerinţe de disciplină macro-economică şi mai puţin pe adoptarea monedei unice. Adoptarea monedei unice va reprezenta pasul/etapa finală a procesului de aderare şi dovedeşte – o dată în plus – importanţa convergenţei reformelor deja implementate. 

România consideră că introducerea Euro ca instrument financiar în schimburile comerciale nu va avea efecte majore asupra comeţului internaţional sau bilateral. Adoptarea monedei unice în tranzacţiile cu operatorii economici, în special europeni, va fi făcută treptat, ca răspuns la reacţia – în primul rând – a ţărilor europene care au acceptat-o.

Chintesenţa eforturilor pe care le facem în direcţia apartenenţei la UEM se regăsesc în Programul Economic de Pre-Aderare. Este documentul care trasează jaloanele evoluţiei noastre economico-sociale în următorii 4 ani. Este un document care a fost elaborat conform unor exigenţe ale Comisiei Europene şi comune pentru toate ţările candidate şi care caută să pregătească aceste ţări pentru un exerciţiu mai amplu pe care îl vor avea de îndeplinit după intrarea în UE: programele de convergenţă şi, în cazul statelor participante la EURO, programele de stabilitate. 

România, care îşi propune, conform programului economic de preaderare,  o diminuare în anii următori a ponderii comerţului exterior în totalul PIB, menţinându-se între ţările candidate, în urma Poloniei, Ungariei şi Cehiei. Respectarea prevederilor PEP va crea premise pentru stimularea investiţiilor UE în ţara noastră, cu efecte benefice asupra schimburilor comerciale. Ne referim în primul rând la ameliorarea mediului de afaceri şi stimularea competitivităţii, precum şi restructurarea şi privatizarea industriei.

Consolidarea sistemului bancar va facilita operaţiunile valutare, stimulând comerţul cu servicii. Un sistem fiscal mai bine ordonat, inclusiv în domeniul vamal (cu măsuri concrete asumate în PEP), va atrage mai mult partenerii comunitari pe piaţa românească. Armonizarea în timp a politicilor fiscale ale României cu UE va contribui la un mediu de afaceri mai favorabil, cu impact asupra investiţiilor şi ulterior a balanţei comerciale.

Deficitul comercial cronic al României nu se va ameliora în următorii ani, ba chiar se va înrăutăţi până în anul 2003. La nevoia de importuri tehnologice, drept cauză a deficitului, se adaugă şi elasticitatea cererii, care se orientează rapid spre produsele mai ieftine (inclusiv la materii prime şi alimente). Din fericire, întregul impact negativ al balanţei comerciale asupra contului curent se va compensa din evoluţia favorabilă a celorlalte componente ale contului curent. Pe termen mediu nu se întrevede o participare pozitivă a comerţului exterior românesc (în special cu UE) la balanţa de plăţi.