Majoritate calificata

A se vedea « Consiliul Uniunii Europene »

Masuri de efect echivalent

Expresia se foloseşte întotdeauna alături de alte două formulări - « restricţii cantitative », sau « contingente » - şi desemnează o extensie a acestora. În  baza obiectivului stabilit prin Tratatele originare de realizare a unei Pieţe Comune, statele membre ale UE s-au angajat ca, odată eliminate restricţiile cantitative în comerţul intracomunitar, să nu creeze noi măsuri cu efect echivalent. Articolul 30 TCE (versiunea consolidată) permite însă legitimarea unor astfel de măsuri (interzicerea sau restricţionarea importurilor, a exporturilor sau a bunurilor aflate în  tranzit) dacă ele sunt justificate prin raţiuni de moralitate publică, ordine publică, securitate publică, sănatate publică, protecţia patrimoniului naţional, a proprietaţii industriale şi comerciale, cu condiţia ca aceste măsuri să nu constituie discriminări  arbitrare sau restricţii deghizate în  comerţul dintre statele membre ale UE.

Masuri de salvare (salvgardare)

A se vedea « Clauza de apărare (salvgardare) »

MEDIA

MEDIA este acronimul de la « Mesures d’encouragement du développement de l’industrie audiovisuelle » şi constituie un program destinat promovării industriei europene din sectorul audiovizual, pentru a o face competitivă pe plan mondial, în  primul rând în  competiţia cu produsele similare americane. Programul MEDIA oferă sprijin pentru formarea şi reciclarea profesională a industriei cinematografice, dezvoltăriii unor proiecte de filme şi distribuţiei programelor pe piaţa Europeană.

Mediator

În virtutea articolului 195 TCE (versiunea consolidată), Parlamentul European numeşte, pe durata legislaturii sale, un Mediator (Ombudsman – echivalent cu Avocatul Poporului în  România) însărcinat să primească plângerile cetăţenilor UE în  cazurile de proastă administrare din partea instituţiilor comunitare. Mediatorul poate face anchete şi transmite rapoarte privind rezultatele acestora Parlamentului European şi instituţiei comunitare în  cauză.

Moneda unica

A se vedea « ECU » şi « Euro ».

Monopol

Monopolul poate fi definit ca fiind un privilegiu exclusiv de care dispune o persoană fizică sau juridică  de a produce, vinde, exploata sau furniza anumite produse sau servicii. El constituie una dintre cele mai grave atingeri la libertatea comerţului şi a industriei, fiind opusă liberalismului economic şi conceptului de Piaţă Comună stipulat în  Tratatele originare ale Comunităţilor Europene. Tratatul CEE nu impunea abrogarea imediată a monopolurilor comerciale dar prevedea obligaţia statelor membre de a elimina, la sfârşitul unei perioade tranzitorii, orice discriminare în  materie de condiţii de aprovizionare şi de desfacere pe piaţă între resortisanţii statelor membre. În  plus, statele comunitare trebuiau să se abţină să creeze în  această perioadă tranzitorie şi după încheierea ei noi măsuri discriminatorii între cetăţenii lor. Cu titlu de exemplu, existau monopoluri ale statului în  domenii ca: producţia de tutun şi chibrituri, alcool, electricitate, gaz, hârtie de ziar, importul de produse petroliere. Se constată că sfera imunităţii juridice comunitare pentru monopoluri s-a redus substanţial în  ultimii ani, CJCE arătând clar că monopolurile trebuie să respecte, fără excepţie, regulile concurenţei şi ale liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor, Comisia Europeană fiind abilitată să ia măsurile juridice necesare promovării libertaţii economice în  spaţiul comunitar.

Motivarea actelor comunitare

Motivarea actelor comunitare este impusă prin Tratatele originare şi menţinută de către Tratatul de la Amsterdam (articolul 253 TCE – versiunea consolidată) care stipulează că regulamentele, directivele şi deciziile adoptate în comun de către Parlamentul European şi Consiliu, ca şi actele adoptate de Comisie şi Consiliu vor conţine expunerea motivelor ce au stat la baza adoptării lor. Conform jurisprudenţei CJCE, motivarea îndeplineşte două funcţii: este vorba pe de o parte de o funcţie de informare a celor interesaţi, pentru a permite părţilor de a-şi exersa dreptul de recurs în  deplină cunosţinţă de cauză, iar pe de altă parte motivarea are rolul de a permite Curţii de Justiţie să-şi exercite competenţa sa privind controlul de legalitate.

Motive de recurs

Motivele de recurs sunt vicii care pot afecta legalitatea unui act comunitar şi antrenează anularea acestuia. Tratatele originare (CECO, CEE şi CEEA) identifică patru astfel de vicii: incompetenţa, violarea formelor substanţiale, violarea Tratatului sau a oricărei reguli de drept relativă la aplicarea acestuia şi deturnarea de putere. Incompetenţa apare atunci când o instituţie comunitară adoptă o măsură ce ţine de competenţa unei alte instituţii comunitare (incompetenţa internă) - consecinţa fiind anularea actului în cauză, sau când organele comunitare intervin în domenii rezervate exclusiv competenţei statelor membre (incompetenţa externă) - care antrenează inexistenţa actului indiferent de termenul scurs de la producere până la constatare. Violarea formelor substanţiale constituie un motiv de recurs frecvent întâlnit, al cărui conţinut a fost stabilit prin jurisprudenţa CJCE, deoarece Tratatele originare nu precizau formele a căror încălcare atrage nulitatea actului comunitar. Pe lângă principiile generale de drept a căror nerespectare se consideră o violare a formelor substanţiale, regulile de procedură sau de formă a căror încălcare poate fi invocată ca violare a formelor substanţiale sunt de trei tipuri: obligaţia legală de consultare (atunci când Tratatul prevede, pentru adoptarea unui act comunitar, obţinerea unor avize din partea altor instituţii ; respectarea obligaţiei de consultare presupune nu doar solicitarea avizului, dar şi luarea deciziei abia după ce avizul în  cauză a fost dat, indiferent dacă el este conform sau consultativ), respectarea dreptului la apărare (considerat de către CJCE un principiu fundamental al dreptului comunitar, el s-a impus de la domeniul regulilor de concurenţă aplicabile întreprinderilor, până la funcţia publică comunitară atunci când o decizie afectează situaţia administrativă sau cariera funcţionarilor) şi motivarea actelor comunitare (a se vedea « Motivarea actelor comunitare »). Violarea Tratatului sau a oricărei reguli de drept relativă la aplicarea acestuia constituie motivul de anulare cel mai important şi cel mai des întâlnit în  practică. El sancţionează nerespectarea regulilor stabilite prin Tratate privind conţinutul actului şi a motivelor ce au determinat adoptarea acestuia. În  fine, deturnarea de putere a fost definită de către CJCE drept folosirea de către autoritatea comunitară a puterii (competenţei) cu care a fost investită în alt scop decât cel pentru care i-a fost conferită acea competenţă. Pentru ca deturnarea de putere să fie sancţionabilă trebuie ca această nerespectare a scopului legal să fie deliberată sau, dacă este involuntară, să fie rezultatul unei lipse grave de prevedere. Se consideră deturnare de putere şi deturnarea de procedură - când o instituţie comunitară uzează de prerogativele sale pentru a ocoili aplicarea unei proceduri special prevăzută în Tratat.